Arsene Wenger și Jose Mourinho, în luptă directă pentru postul de antrenor al unei echipe importante

Arsene Wenger și Jose Mourinho, în luptă directă pentru postul de antrenor al unei echipe importante
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arsene Wenger (69 de ani) și Jose Mourinho (56 de ani) sunt numele care ar putea să o preia pe Lyon din vară. Dacă în cazul portughezului Jean-Michel Aulas, președintele clubului, a recunoscut interesul, în privința lui Wenger nu se știu prea multe detalii, ele nefiind confirmate de conducerea lui Lyon. Totuși, L”Equipe a aflat că francezul este următorul pe listă.

 „Mourinho? Putem să ne permitem un antrenor mare, având în vedere sănătatea noastră financiară”, declara reprezentantul fostei campioane din Ligue 1, echipa cu al doilea cel mai scump lot din competiție, cu 420 de milioane de euro, după PSG, 927 milioane de euro. Mourinho este liber de contract după despărțirea de Manchester United și a declarat că vrea să revină cât mai repede în fotbal. De serviciile lui se interesează nume uriașe din fotbalul european, astfel că Lyon trebuie să îl ademenească prin oferirea unui salariu generos, dar și a unui proiect de anvergură.

Wenger este fără angajament din iunie 2018, după ce și-a închis conturile cu Arsenal, pe care a pregătit-o mai bine de 20 de ani. Nu s-a retras din fotbal, este dispus să accepte o nouă propunere în cazul în care se va ivi ocazia și acestea nu întârzie să apară. În urmă cu câteva luni, primul nume mare dispus să îl angajeze pe Wenger era AS Roma, dar italienii l-au ales pe Ranieri. Acum, Wenger are ocazia să antreneze în țara natală, dacă va accepta oferta lui Lyon. În Franța le-a mai pregătit pe Nancy (1984-1987) și Monaco (1987-1994). 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod portocaliu de inundații pe râuri din 12 județe, cod galben în 9 județe
Cod portocaliu de inundații pe râuri din 12 județe, cod galben în 9 județe
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au mai reușit să o salveze
O cântăreață celebră a murit. Au dus-o de urgență la spital după ce i s-a făcut rău, dar medicii n-au…
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Meci de fotbal care se joacă astăzi fără arbitri! Unde se dispută partida: „Experiment unic”
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Noua bază sportivă a lui Dan Şucu la Rapid produce şi confuzie: ”Aceste informaţii nu ne-au fost furnizate. Atunci este o mare escrocherie”
Noua bază sportivă a lui Dan Şucu la Rapid produce şi confuzie: ”Aceste informaţii nu ne-au fost furnizate. Atunci este…
Transformarea IREALĂ a Ralucăi Tănase, fosta solistă a trupei Bambi! Cum arată acum, după multe operații estetice
Transformarea IREALĂ a Ralucăi Tănase, fosta solistă a trupei Bambi! Cum arată acum, după multe operații estetice
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Momentul impactului în care doi şoferi de TIR şi-au pierdut viaţa. Camioanele s-au lovit frontal, apoi au luat foc
Momentul impactului în care doi şoferi de TIR şi-au pierdut viaţa. Camioanele s-au lovit frontal, apoi au luat foc
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Românul celebru care i se alătură lui Ion Ţiriac. Proiect uriaş, de 50 de milioane de euro
Românul celebru care i se alătură lui Ion Ţiriac. Proiect uriaş, de 50 de milioane de euro
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Interzis în România din 11 martie! Restricțiile se aplică la nivel național
Interzis în România din 11 martie! Restricțiile se aplică la nivel național
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Dacia s-a pus pe treabă! În mai puțin de doi ani va lansa un model revoluționar pe piață - VIDEO
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×